Grav accident pe DN1B. 9 adulți și un copil implicați. 5 dintre victime, transportate de urgență la spital (FOTO)

0

Update: Șoferii celor două dube au 51, respectiv 53 de ani, iar bărbatul care se afla la volanul TIR-ului are 35 de ani. La momentul de față pe respectivul tronson de drum se circulă alternativ. Banda de circulație către Buzău a fost eliberată.

Știrea inițială

Drum blocat pe DN 1B, Tomșani- Loloiasca, din cauza unui accident rutier petrecut în urmă cu puțin timp. 9 adulți și un copil au fost implicați în evenimentul rutier, 8 dintre victime fiind evaluate medical de către personalul de pe Ambulanță, ajuns imediat la fața locului. 5 persoane sunt transportate de urgență la spital de către echipajele SMURD ȘI SAJ.

În accident au fost implicate un TIR încărcat cu lemne și două dube.

La fața locului au fost mobilizate pe lângă echipajul de pe Ambulanță, și o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

 

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău