- Publicitate -

Mihai Craiu, medic pediatru: ”Cum deosebesc părinții o răceală a copiilor de infectarea cu Covid-19? Ce trebuie făcut”

Ar putea fi o simplă răceală, căreia să i se acorde atenția cuvenită sau ar putea fi o infectare cu Covid 19. Nu este la îndemâna oricui să diferențieze simptomele, însă sunt câteva elemente care că ne pună în gardă și să ne trimită urgent la medic.

Reputatul medic pediatru Mihai Craiu a explicat ce trebuie făcut:

Aș restrânge la 3 sfaturi practice. Primul lucru pe care l-aș lua în seamă, aș vedea în contextul familiei.

Dacă există și alții cu guturai, răceală, în familie, atunci mai degrabă ne gândim la ceva care a fost luat, nu neapărat la o reacție alergică. Al doilea lucru, contează foarte mult rata de transmitere comunitară, a zonei.

Aici, în Ilfov, sunt zone unde se apropie de roșu sau a intrat în roșu, deja foarte clar. Adică acolo părinții trebuie să fie mai îngrijorați decât în nu știu ce sat sau școală de regiune de deal unde sunt în verde și n-a fost nimeni în comună bolnav.

Și, în fine, strict din punct de vedere clinic, dacă boala aia este cu febră care nu scade la antitermicele obișnuite, la o doză, la două doze, dacă are și a doua zi febră, trebuie văzut. Nu există alergie cu febră mai multe zile la rând.

Deci o boală febrilă care înfundă nasul și face tuse și strănut, dacă vine în context, dacă e în zonă de transmitere comunitară mare și dacă persistă temperatura, trebuie mers la doctor.

Sursa declarației: emisiune digi24

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Petrolul s-a calificat în noul format al Cupei României, după 4-0 cu CSC Șelimbăr

Noul format al Cupei României prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24 de echipe calificate din turul anterior...

Povestea de succes a companiei Verytas, condusă de Aurelian Amuza. Cum a ajuns să construiască un bloc cu birouri și apartamente de lux în...

În zona 0 a municipiului Ploiești, pe strada Bucegi la nr 12, se construiește primul bloc cu birouri și locuințe de. Imobilul, vecin cu...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Petrolul s-a calificat în noul format al Cupei României, după 4-0 cu CSC Șelimbăr

Noul format al Cupei României prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24 de echipe calificate din turul anterior...

Șeful Protecției Consumatorului despre meniul din restaurante: „E greu de crezut că lăbuța de crocodil sau cotletul de zebră sunt proaspete”

„Este greu de crezut că cotletul de zebră și lăbuța de crocodil se vând la fel de bine ca pieptul de pui. Dar, totuși,...

Povestea de succes a companiei Verytas, condusă de Aurelian Amuza. Cum a ajuns să construiască un bloc cu birouri și apartamente de lux în...

În zona 0 a municipiului Ploiești, pe strada Bucegi la nr 12, se construiește primul bloc cu birouri și locuințe de. Imobilul, vecin cu...

Petrolul vinde la pachet biletele pentru meciurile cu FCSB și FC Argeș. Cât costă

Petrolul Ploiești vinde, la pachet, bilete la meciurile pe care le va disputa cu FCSB și FC Argeș, pe stadionul Ilie Oană. Prețurile pornesc...

Ce despăgubiri primesc victimele accidentelor rutiere, pe cale amiabilă sau în instanță – Ce reprezintă ”punctajul traumatologic”

Știm că suntem obligați să încheiem asigurări de răspundere civilă auto (RCA), dar puțini cunosc ce drepturi au și prin ce proceduri complicate își...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -