Incidentul ar fi avut loc în noaptea de joi spre vineri, când trei tineri, dintre care doi minori, ar fi pătruns în curtea unei locuințe. Un tânărul bănuit de furtul unui moped a fost reținut.
Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Călugărescă au fost sesizați, vineri după-amiază, de către un bărbat despre faptul că în noaptea de 16/17 septembrie a.c., persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței și i-ar fi sustras un moped, creând un prejudiciu de aproximativ 4.000 de lei.
„În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea a trei persoane care ar fi pătruns în curtea persoanei vătămate, doi dintre ei fiind minori.
În baza probatoriului administrat, față de un tânăr în vârstă de 18 ani, bănuit de comiterea faptei, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, a anunțat IPJ Prahova.
În cauză, a precizat IPJ Prahova, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.
Foto cu caracter ilustrativ