Un fermier a dezvăluit cum ajung roșiile din Turcia să fie vândute în supermarketuri drept legume românești – VIDEO

0

Un legumicultor din Olt a filmat într-un supermarket din Slatina roșii vândute drept legume românești, deși ele proveneau din Turcia. Dovada: eticheta în limba turcă lipită pe unele roșii. VIDEO la finalul textului.

Mihai Chesnoiu a filmat legumele dintr-un supermarket pe care nu l-a nominalizat, însă a lăsat de înțeles într-un comentariu că ar fi vorba de Profi (întrebat de un internaut dacă este Penny acesta a răspuns: ”nu, dar începe tot cu P se termină în i și are cinci litere”).

”Avem „Roşii România“ în lăzi de Turcia. Se pare că cei care s-au ocupat de comercializare şi de import n-au mai avut cartoane necolorate, de ambalare, şi le-au adus în acestea. Roşii verzi, cred că este un nou soi. Haideţi să vedem ce e şi sub“, comentează fermierul în timp ce caută în lada cu roşii puse la vânzare, potrivit adevarul.ro.

„Îşi bat joc de tradiţie, îşi bat joc de consumatori, îşi bat joc de producători. Roşii verzi. Vă daţi seama cum erau când au fost recoltate?!“, întreabă fermierul, în timp ce alătură roşia de un ardei gras pentru a se constata cât este aceasta de verde.  „Observaţi roşia asta lângă ardeiul gras. Incredibil cum pot să-şi mintă clienţii!“, mai spune Chesnoiu.

La fel, pepenii verzi, etichetaţi drept pepeni din România, sunt expuşi toit în lăzi cu etichete de import.

„Pepenii sunt din România, ambalajele decât sunt importate. Trist ce se întâmplă, trist că nu suntem protejaţi de autorităţi“ spune fermierul.

Potrivit sursei citate, Mihai Chesnoiu (36 ani) face legumicultură pe cont propriu de la 16 ani. Cultivă în localitatea natală, Grădinari, din judeţul Olt, legume în câmp pe 5 hectare, legume în spaţii protejate pe 6.200 metri pătraţi şi alte 15 hectare de cultură mare.

VIDEO

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău