Cine sunt victimele accidentului mortal de vineri, de pe DN 1 la Băicoi

0

Una dintre victimele accidentului produs vineri pe DN 1, la Băicoi, soldat cu moartea a doi soți și rănirea celor doi copii ai lor, este nepoata fostului primar al Ploieștiului din perioada 1982-1986 Mircea Ionescu, .

Mircea Ionescu a postat pe Facebook următorul anunț:
”Cu nemărginită tristețe, aduc la cunoștința celor ce i-au cunoscut, că nepoata mea ,Janina Topârceanu și soțul Iulian Topârceanu au încetat din viață, într-un accident de circulație. (la cca 52 de ani). Fiul, grav rănit la cap(comă), fiica răni ușoare. In cursul zilei de luni vor fi depuse corpurile neînsuflețite la Biserica Sf. Ilie din Nistorești-Breaza. Vom da detalii despre ceremonia de înmormântare. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace!Drum lin și lumină! Condoleanțe sora mea dragă și cumnatul meu Sandu! Suntem alături de voi și de copii cu toată puterea noastră!”.
Potrivit gazetaph.ro, cei doi soți care au murit în accident erau de profesie economiști, absolvenți de ASE, iar șoferul era angajat la ANAF.
Reamintim că teribilul accident rutier s-a petrecut vineri după-amiază. Atunci, șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un stâlp de pe marginea drumului (Detalii și imagini AICI) .

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 40785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău