Vlad Voiculescu susține că autoritățile au raportat mai puține decese Covid decât au existat în realitate

0

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, susține că autoritățile au raportat un număr mai mic de decese Covid față de cel real. El îi cere premierului Florin Cîțu, care asigură interimatul, să continue investigația, deja deschisă, pe această temă, potrivit alephnews.ro.

„O să îl rog pe domnul ministru interimar, care ocupă şi funcţia de prim-ministru, să revadă metodologia făcută în guvernarea partidului domniei sale cu privire la raportarea deceselor din spitalele Covid. Nu aş vrea să arunc cu numere, pentru că nu am reuşit să documentăm. Trebuie să investigam decesele de Covid-19. Există diferente fundamentale între numele raportate şi cele reale”, a spus Voiculescu în timpul conferinței de presă organizate la încheierea mandatului.

„Există indicii că este o diferenţă între datele din Corona Forms şi cele raportate de minister şi ar fi fost raportate mai puţine decese. Vorbim despre o statistică şi o metodologie care trebuie clarificate”, a completat el.

sursa: alephnews.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 40785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău