Noi imagini de la incendiul de la Eco Burn Brazi. Au ars mai multe substanțe expirate provenite dintr-un laborator

Mai multe deșeuri periculoase depozitate pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați au ars miercuri dimineață în incinta unde își desfășoară activitatea societatea Eco Burn, specializată în incinerarea acestora.

Alarma a fost dată în jurul orei 09.20, iar ISU Prahova a trimis la fața locului patru echipaje de pompieri, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. Nu au fost raportate victime.

Incendiul a fost lichidat începând cu ora 09.50, însă pompierii militari vor acționa în continuare în zonă pentru înlăturarea efectelor negative.

Potrivit primelor investigații efectuate de specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, se pare că focul a cuprins mai multe substanțe expirate care proveneau dintr-un laborator.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal

3 COMENTARII

  1. Cam dese incediile la EcoBurn. E clar ce se intampla acolo, sunt incendii intetionate ca sa mai scape de deseuri si sa mascheze poluarea masiva pe care o produc.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău