- Publicitate -

Locatarii unui bloc din Ploiești s-au trezit, miercuri, că au rămas fără parcare. Terenul a fost îngrădit provizoriu de noul proprietar

Data:

Strada Claudiu, din Cartierul Malu Roșu din Ploiești… Mai mulți locatari din zonă au constatat, miercuri, că parcarea de la bloc este îngrădită cu un gard provizoriu din plasă. Disperați că vor rămâne fără parcare s-au strâns pe stradă și au aflat, cu surprindere, că terenul a fost retrocedat, în urmă cu mai mulți ani, însă de abia acum noul proprietar al suprafeței vrea să-și delimiteze proprietatea.

- Publicitate -

La Ploiești, subiectul legat de parcări este întotdeauna unul sensibil, pentru că numărul de mașini a crescut în ultimii ani. Lucrul acesta se poate observa inclusiv în trafic.

Povestea de pe strada Claudiu din Ploiești se pare că datează de mai mulți ani, însă locatarii din zonă spun că de abia, miercuri, au aflat că parcarea din spatele blocului nu va mai fi domeniu public.

Supărați că le „dispare” parcarea

- Publicitate -

Strânși în jurul președintelui asociației de proprietari, disperați că nu vor mai avea unde să-și parcheze mașinile, câțiva locatari de la bloc, dar și de la casele din zonă, așteaptă explicații cu privire la gardul provizoriu ridicat în zona destinată, până astăzi, pentru parcarea mașinilor.

Pe scurt, povestea datează de prin 2012. Terenul a fost revendicat, în instanță, de persoanele care ar fi avut, pe vremuri, în urmă cu mai bine de 30 de ani, o casă construită fix în zona respectivă. Instanța, prin hotărâre judecătorească, a recunoscut dreptul de proprietate al celor care au revendicat terenul. Apoi, în urmă cu un an, persoanele care au redobândit terenul l-au vândut.

Miercuri, actualul proprietar a decis să-și delimiteze terenul, prezentându-le celor nemulțumiți inclusiv actul de proprietate, dar și un plan cadastral.

- Publicitate -

Cu petiții la Primărie și la ISU

„Acum doi ani de zile au venit două bătrâne și au măsurat din peretele casei până aici, în bordură”, susține președintele Asociației Blocului 4 D, arătându-ne că terenul măsurat se află în spatele gardului ridicat provizoriu.

„Ne-au arătat actele că sunt proprietare și ne-au zis că o să construiască ceva… Dar nu au spus ce. De atunci, de acum doi ani de zile, n-a mai dat nimeni pe aici și m-am trezit azi cu domnul (n.r. președintele asociației de proprietari îl indică pe unul dintre locatari) și mi-a spus că o persoană construiește gardul și am venit și eu să văd ce se întâmplă”, ne-a povestit președintele Asociației de Proprietari a Blocului 4 D.

- Publicitate -

După ce au primit lămuririle cu privire la gardul provizoriu, mulți dintre locatari spun că actualul proprietar nu are nicio vină, pentru că nu ar fi făcut altceva decât să delimiteze terenul cumpărat în urmă cu un an.

Oamenii sunt, însă, hotărâți să depună o petiție la Primăria Ploiești, prin care să ceară lămuriri cu privire la situația terenului, având în vedere că vor rămâne fără parcare, iar unii dintre ei vor fi nevoiți să-și lase mașinile în zona străzii Malu Roșu.

Mai mult, spun cei nemulțumiți, la momentul retrocedării terenului ar fi trebuit să se țină cont că va fi blocată calea de acces pentru ambulanțe, autospecialele ISU, dar și pentru mașinile care ridică gunoiul.

- Publicitate -

„Mâine să se depună reclamație la Primărie, să vină să măsoare”, a fost concluzia locatarilor, care s-au gândit să reclame problema inclusiv la ISU Prahova, pe motiv că „dacă Doamne-ferește, izbucnește vreun incendiu nu are pe unde să intre mașinile de pompieri aici”.

Proprietarul terenului nu a vrut să ne dea declarații, precizând că le-a arătat, deja, actele de proprietate locatarilor. Oricum, spun și mulți dintre locatari, omul a cumpărat un teren și este proprietar pe el.

Zeci de terenuri retrocedate la Ploiești

- Publicitate -

În ultimii ani, la Ploiești, zeci de terenuri au fost retrocedate. Multe dintre retrocedări au avut loc după ani de zile de procese. Poate că unul dintre cele mai mediatizate cazuri a fost cel legat de retrocedarea terenului de sport de la Colegiul Național IL Caragiale, unde nici acum nu a fost identificată o rezolvare, în ciuda faptului că, în urmă cu mai mulți ani, s-au constituit comisii de negociere cu actualii proprietari în vederea cumpărării terenului de către municipalitate.

Stric legat de retrocedarea de pe strada Claudiu, lucrurile sunt mai mult decât clare din punctul de vedere al Direcției de Patrimoniu al Primăriei Ploiești.

Terenul era în domeniul public, iar parcarea nu are un statut special, neexistând nicio restricție prevăzută de lege care să interzică o astfel de retrocedare.

- Publicitate -

Primăria Ploiești s-a angajat în schimb că, la cererea locatarilor din zonă, va verifica dacă sunt respectate toate aspectele care țin de măsurarea terenului.

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

6 COMENTARII

  1. Când au fost expropriați,au primit apartament și bani. Pe locul unde a locuit familia mea s-a construit un bloc și cum ar fi să cer chirie actualilor locatari din bloc! O aberație retrocedarea dacă s-au făcut despăgubiri!

  2. Stiu multe astfel de cazuri in care au fost case demolate in comunism,dar proprietarii au primit despagubiri.
    Problema actuala mai este ca pe acest teren ,ca si in multe alte cazuri similare,s- a eliberat autorizatie de construire pentru un bloc. Asadar, desi zona este oricum intesata de blocurile vechi ,iata cum o sa mai apara unul aproape lipit de altul existent acolo(pentru cei ce cunosc zona)

  3. Daca la expropriere proprietarii nu au primit despagubiri trebuia ca legea sa dispuna ca restituirea se poate face numai printr-o despagubire in bani daca terenul este in prezent de utilitate publica. Restituirea in natura sa fi fost posibila numai daca nu afecta interesul public . La fel si in cazul cladirilor expropriate. In toate tarile democratice se fac exproprieri pentru cauza de interes public, cu despagubiri.

  4. Oameni buni traim in Romania se poate orice doamne fereste sa nu vedem vreo strada închisa de cine stie ce urmas al lui Toma Caragiu😀😀

  5. Chiar dacă sunt proprietari nu trebuie sa primească autorizație de construcție! Cine semnează Autorizațiile ISU pentru așa ceva?Strada de acces nu permite intervenția unei autospeciale de pompieri in caz de incendiu, pur și simplu nu are loc sa între! In plus nu au nici spațiu pentru locuri se parcare( ale unui bloc nou construit) , așa cum se cere pentru a primi autorizație de construcție!

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -