Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției de Poliție nr. 1 Ploiești au prins în flagrant delict, miercuri o femeie care oferea spre vânzare bunuri provenite din săvârșirea unei infracțiuni.
În fapt, în noaptea de 19/20 ianuarie a.c., persoana bănuită ar fi pătruns fără drept într-o locuință situată pe raza municipiului Ploiești, de unde ar fi sustras mai multe bunuri electronice și de uz casnic.
În urma administrării probatoriului, aceasta a fost reținută pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentată unității de parchet cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și luarea unei măsuri preventive.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activități infracționale și luării măsurilor legale.