Anchetatorii au aflat cum s-a petrecut crima din comuna prahoveană Posești, care a avut loc în prima zi de Crăciun.
Astfel, potrivit martorilor, între doi angajați ai abatorului din Posești a izbucnit un conflict pe fondul consumului de alcool.
În scurt timp acesta a degenerat într-un conflict fizic, iar un muncitor din Sri Lanka, de 40 de ani, a fost înjunghiat de un coleg de muncă.
Acesta a folosit un cuțit folosit la tranșarea cărnii din abator, iar victima a murit înainte de sosirea salvatorilor.
Agresorul, un bărbat de 48 de ani, a ajuns cu mai multe răni la spitalul județean de urgență din Ploiești, însă starea lui este stabilă.