Prahova: 1600 de persoane, 185 de societăți comerciale și 360 de autovehicule au fost verificate de echipele de control, în ultimele 24 de ore

0

Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul corona virus, sub coordonarea Instituției Prefectului, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova cu suportul Poliției Locale a reprezentanților Protecției Consumatorului, Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate peste 20 de acțiuni punctuale de verificare a zonelor aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.

Astfel, au fost verificate peste 1600 de persoane, 185 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și peste 360 de autovehicule (dintre care peste 260 mijloace de transport în comun).

Doar ieri, pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 230 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 60.900 de lei.

Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Pe parcursul activităților de control, polițiștii aduc la cunoștință cetățenilor necesitatea, dar și obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise din județul Prahova, cum ar fi: piețe, târguri/oboare, gări, autogări, stații pentru transportul în comun, parcuri, locuri de joacă, cu excepția persoanelor care desfășoară activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitante și a copiilor cu vârsta mai mică de 5 ani.

Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare social și având în vedere Hotărâre nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

sursa IPJ Ph

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău