Dosare penale pentru fraude la vot în Prahova, la Măneciu și Băicoi

Polițiștii prahoveni au fost sesizați în mai multe cazuri de nereguli electorale sau chiar fapte penale, unele dintre acestea confirmându-se după orele prânzului.

IPJ Prahova: La secția de votare 476 din Măneciu, un alegător a sesizat faptul ca un membru din comisia de votare ar fi înmânat 4 buletine de vot unui cetățean, iar în buletinul de vot se aflau împăturite alte 3 buletine de vot pentru președintele Consiliului Județean, fără a avea ștampila de control.

La fața locului s-a deplasat echipa de verificare, se relaționează cu Parchetul, sunt efectuate cercetări în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot, conform articolului 387 din Cod Penal.

În orașul Băicoi, un cetățean în vârstă de 75 ani s-a prezentat la secția de votare nr. 185. După ce a votat, ar fi spus comisiei ca pe buletinul de vot este deja pusă ștampila pe un candidat. Buletinul în cauză a fost anulat, bărbatul a primit alt buletin de vot și a votat din nou. S-a relationat cu parchetul, se vor efectua cercetări în cadrul unui dosar penal conform articolului 385 din Cod Penal.

Secția de votare 244 din Mizil – polițiștii au fost sesizați cu privire la existența unui panou pe care erau lipite afișe electorale. Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde aspectele s-au confirmat. Acestea a fost îndepărtate de către membrii secției de votare.

Secțiile de votare 374,375,376 din Ciorani – polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe un imobil aflat în construcție, în apropierea secției de votare erau lipite afișe. Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde aspectele s-au confirmat. Acestea a fost îndepărtate de către membrii secției de votare.

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596