Daniel Trandafirescu, fiul fostului adjunct al Poliţiei Prahova, a fost condamnat la închisoare

0

Daniel Trandafirescu, fiul fostului adjunct al Poliţiei Prahova, Ionel Trandafirescu, a fost condamnat la 4 ani şi zece luni de închisoare cu executare. Omul de afaceri Răzvan Alexe a primit 3 ani de închisoare cu suspendare.

Sentința a fost dată de Curtea de Apel București într-un dosar de contrabandă cu ţigări în care au mai fost condamnați la închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii şi omul de afaceri prahovean, Răzvan Alexe. În același dosar, un cunoscut interlop, Ion Guşan, zis Nicu Patron, considerat liderul grupării, a fost achitat.

Sentința în cazul lui Daniel Trandafirescu a fost următoarea:” 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute – 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C.pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate – 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la marcare cu marcaje false a produselor supuse accizării; – 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat; – 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 2 ani şi 4 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 10 luni închisoare”

Sentința lui Răzvan Alexe: 3 ani cu suspendare

Condamnă pe inculpatul Alexe Răzvan la următoarele pedepse – 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1, lit. a ?i b C.pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat; – 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute – 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 6 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1, lit. a şi b C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani .

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul S.C. Servicii de gospodărire urbană Ploieşti S.R.L. sau al Administraţiei Parcului Memorial “Constantin Stere” , Ploieşti, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. Pedeapsa complementară se execută de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Pedeapsa accesorie devine executabilă doar în condiţiile în care şi pedeapsa principală se va executa”

Potrivit jurnalulph.ro, Daniel Trandafirescu era avocat la data săvârşirii faptelor, iar sentinţa Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău