Controale în Prahova, în weekend, în zonele aglomerate și în mijloacele de transport în comun – FOTO

0

Seria acțiunilor de control pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului virus au continuat, în weekend, în Prahova. Peste 1250 de forțe de ordine au fost angrenate în diverse acțiuni, preponderent, în zonele aglomerate și în mijloacele de transport în comun.

Echipe mixte formate din polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști locali, reprezentați ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, Direcției de Sănătate Publică Prahova și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova au acționat în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a anunțat IJP Prahova.

Pe durata celor trei zile în care au fost efectuate verificări, peste 1250 de forțe de ordine au fost angrenate în diverse acțiuni realizate la nivelul județului Prahova, preponderent, în zonele aglomerate și în mijloacele de transport în comun.

„În cadrul activităților au fost controlate 738 de obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun), fiind legitimate 3937 de persoane și verificate 784 de autovehicule (dintre acestea 639 fiind mijloace de transport public în comun)! Astfel, au fost efectuate verificări la 212 societăți comerciale, fiind aplicate în total 531 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 118.000 de lei. Dintre acestea, 314  sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 204 pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială,  5 pentru fapte de natură economică, 5 pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea/carantinarea și 3 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor Legii nr. 55/2020”, a precizat IJP Prahova.

Astfel, la data de 7 august a.c., polițiștii Secției de Poliție nr. 4 Ploiești au organizat, în intervalul 19.00-21.00, în zona Gării de Sud, Bariera București și a Bulevardului Independenței, o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine publică și siguranță rutieră, totodată, fiind verificat modul de respectare a prevederilor legale în vigoare, în contextul riscului răspândirii infecției cu Covid-19.

În urma controalelor, au fost aplicate 11 sancțiuni, dintre care 9 conform Legii 55/2020 (pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală), o sancțiune pentru abateri de la legislația rutieră și una pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială.

În data de 8 august a.c., potrivit IJP Prahova, „polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil au organizat, în intervalul 14.30-20.30, o amplă acțiune, pe raza orașelor Mizil și Urlați, precum și a comunelor Ceptura și Fulga. Astfel, peste 120 de polițiști și jandarmi au participat la o acțiune integrată ce a avut ca scop asigurarea unui climat de ordine publică și, totodată, verificarea modului de respectare a prevederile legale în vigoare, în contextul riscului răspândirii infecției cu Covid-19”.

Polițiștii au anunțat că au fost legitimate 909 persoane, controlate 716 autoturisme (dintre care 18 mijloace de transport în comun). De asemenea, au fost aplicate 90 de sancțiuni contravenționale, dintre care 72 pentru abateri de la legislaţia rutieră, una pentru  încălcarea unor norme de conviețuire socială și 17 pentru abateri de la Legea nr. 55/2020. Polițiștii rutieri au reținut trei permise de conducere, fiind constatată și o infracțiune rutieră (conducerea unui autovehicul cu permisul suspendat).

„În noaptea de 8/9 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Blejoi, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă și ai Direcției Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au desfășurat o activitate, în intervalul 22:00 – 02:00. În cadrul acțiunii, un operator economic din Păulești a fost sancționat contravențional de reprezentanții DSVSA conform HG 984/2005 cu amendă în valoare de 2000 lei, pentru deținerea a 7 kg de carne, pentru care nu exista etichetă fiind, totodată, dispusă măsura retragerii de la vânzare”, a mai anunțat IJP Prahova.

Polițiștii din Băicoi au desfășurat, ieri, o acțiune în târgul săptămânal din localitate, ce a avut ca scop limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2, combaterea faptelor de comerț ilegal, dar și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.850 de lei.

Polițiștii au reamintit cetățenilor necesitatea, dar și obligativitatea purtării măștii de protecție, drept unul dintre factorii esențiali în prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău