Razii de amploare în Prahova ale polițiștilor împotriva celor care ignoră măsurile anti-covid

0

În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat 131 de amenzi, majoritatea pentru nerespecarea legislației în vigoare privind limitarea răspândirii coronavirusului.

Comunicatul IJP Prahova:

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, la nivelul județului Prahova, în ultimele 24 de ore au fost desfăşurate activități intense în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase, acţiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.

Echipele mixte de control au acționat în sistem integrat, având ca scop principal verificarea respectării măsurilor specifice pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astfel, 354 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino“ al Județului Prahova, Direcției de Sănătate Publică Prahova, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova, Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova au desfășurat activități de verificare a respectării normelor legale impuse pentru perioada stării de alertă, în zonele de agrement și turistice aglomerate, cluburi, terase, centre comerciale, piețe, transport public.

În cadrul activităților au fost verificate 163 de obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări), fiind legitimate 393  persoane și verificate în total 110 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 131 de sancțiuni contravenționale, dintre care 56 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, 9 pentru fapte de natură economică, 66 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială prevăzute de Legea nr. 61/1991, valoarea totală a amenzilor depășind  30.600 de  lei.

În același scop, duminică, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova au acționat în stațiile de cale ferată, zonele adiacente din proximitatea căii ferate și în trenurile de călători care circulă pe raza județului Prahova.

Au fost controlate 10 de trenuri de călători, au fost efectuate patrulări în 12 stații C.F. și au fost verificate patru societăți comerciale amplasate pe raza stațiilor de cale ferată, precum și spațiile deschise unde funcționează terase în aer liber.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 5.600 de lei. Totodată, au fost efectuate 18 instruiri ale personalului de drum C.N.C.F.R. și ale personalului de pază din stațiile C.F.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău