Bărbat implicat în trafic de droguri la Ploiești

0

Totul ar fi plecat de la o sesizare potrivit căreia un bărbat a căzut, ieri, de la etajul unui bloc din Ploiești. Polițiștii ajunși la fața locului au descoperit în apartamentul acestuia mai multe droguri.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – Serviciul Antidrog, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, au investigat activitatea infracțională a unei persoane din județul Prahova, implicată în traficul de droguri de risc și de mare risc, a anunțat IPJ Prahova.

Astfel, ieri, polițiști din cadrul Secţiei 2 Poliţie Ploieşti au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui imobil situat pe raza municipiului.

„În locuința acestuia au fost descoperite mai multe substanțe interzise la deţinere. S-a dispus formarea unei echipe operative din cadrul B.C.C.O. Ploieşti, care s-a deplasat la faţa locului, de unde au fost ridicate două plante, cinci recipiente ce conțineau diverse cantităţi de materie vegetală, 200 de comprimate inscripționate LSD și două grindere”, se precizează în comunicatul IPJ Prahova.

Cel în cauză a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, pentru audieri.

„După finalizarea activităților, procurorul de caz a dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc”, a mai precizat IPJ Prahova.

foto cu caracter ilustrativ

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău