Câți prahoveni au fost amendați pentru că au ieșit din case fără documente justificative

0
3897

Ordonanța Militară 3, care prevede restricții de circulație, a fost încălcată și în Prahova. Amenda medie a fost de 1300 de lei.

Astfel, potrivit unui raport al IJP Prahova, ”în urma verificărilor în privința respectării restricțiilor de circulație, au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 62.500 lei”. Amenda medie a fost de 1300 de lei.

Descarcă de aici nou model de adeverință de serviciu ca să poți merge la muncă

Reamintim că, Potrivit Ordonanței Militare 3, ART. 1, se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

FOTO-Militarii patrulează pe străzile din Ploiești. De ce sunt înarmați

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  3. c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  5. e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
  6. f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
  7. g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  8. h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
  9. i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.
  10. A apărut noul model de declarație pe propria răspundere să poți ieși din casă. Descarcă-l de aici

Art. 2. – Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:

  1. a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice;
  2. b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  3. c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;
  4. d) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

Art. 3. – Circulația persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.

Art. 4. – (1) Pentru verificarea motivului deplasării:

  1. a) angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator;
  2. b) persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în alte situații decât cele prevăzute la alin.(1), se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.

(4) Adeverința eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.

(5) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.

 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here