Zilele trecute, Dispeceratul Secției de Poliție nr. 3 Ploiești a fost sesizat de către o femeie domiciliată pe str. Anotimpului despre faptul că avea un conflict cu chiriașa din apartamentul său.
În baza sesizării la fața locului s-a deplasat un echipaj care a efectuat primele verificări, stabilind că reclamanta și-a închiriat apartamentul la sfârșitul anului trecut, fără a înregistra, însă, contractul la Administrația Financiară, iar conform înțelegerii, chiriașa trebuia să îi achite suma de 600 lei lunar. În cauză au fost întocmite acte premergătoare față de proprietara apartamentului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.