La data de 21.12.2012, lucrători din cadrul Secţiei Nr. 2 de Poliţie Rurală Floreşti- Post Poliţie Floreşti, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza localităţii, au fost sesizaţi prin SNUAU „112” cu privire la faptul că pe marginea Drumului Naţional Nr. 1 în apropierea stâlpilor de înaltă tensiune se află două persoane suspecte care decopertează pământ.
Având în vedere cele de mai sus, la faţa locului s-a prezentat un echipaj, care a surprins în flagrant doi bărbaţi în timp ce decopertau pământ în continuarea unui şanţ existent în apropierea DN1, paralel cu carosabilul, cu ajutorul unor ustensile intenţionând să sustragă cablu din cupru, pe care însă nu au reuşit să îl secţioneze. Astfel, lucrătorii de poliţie au procedat la somarea legală a celor doi indivizi, care la vederea poliţiştilor au fugit, reuşind să imobilizeze unul dintre aceştia. Ulterior a fost identificat şi celălalt, în cauză fiind dispusă începerea urmăririi pentru săvâşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat.