- Publicitate -

Dosare penale întocmite pentru furt de materiale reciclabile

Data:

Distribuie articolul:

O patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpina a depistat în flagrant doi bărbaţi, suspectaţi că sustrăgeau din incinta unui şantier cinci plase metalice  şi opt bucăţi de fier beton, pe care le încărcau într-un autoturism.

Asupra celor doi, poliţiştii au găsit şi o foarfecă tip „gură de lup” folosită la comiterea infracţiunii.

Suspecţilor, angajaţi ca agenţi de pază în cadrul şantierului respectiv, le-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

- Publicitate -

O patrulă mixtă de siguranţă publică i-a depistat pe raza oraşului Urlaţi pe A. Nicolae şi T. Nicuşor, care transportau cu o căruţă patru bucăţi de ţeavă metalică, de circa 3 metri lungime fiecare.

Suspecţii nu au putut justifica provenienţa bunurilor transportate, din cercetările efectuate de poliţişti rezultând că acestea fuseseră sustrase de la un agent economic din localitate, în vederea valorificării la un centru de colectare a materialelor reciclabile.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

- Publicitate -

La data de 16.11.2012, un bărbat din Boldeşti Scăeni a fost depistat de o patrulă de poliţie din localitate, în timp ce transporta cu o căruţă două roţi auto, cărora nu le putea justifica provenienţa.

În urma cercetărilor a rezultat că bunurile au fost sustrase dintr-un parc petrolier din localitate, de la o remorcă de intervenţie, suspectul intenţionând să le valorifice la un centru de colectare a deşeurilor feroase de pe raza comunei Lipăneşti.

Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, şi predate reprezentantului societăţii prejudiciate.

- Publicitate -

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

În ziua de 17.11.2012, pe raza comunei Poienarii Burchii au fost depistate cinci persoane care tăiau material feros dintr-o hală metalică dezafectată, pe care îl încărcau într-o autoutilitară.

Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat că suspecţii au sustras mai multe ţevi metalice de diferite dimensiuni, bare de cornier şi trei bucăţi de tablă metalică.

- Publicitate -

Suspecţilor le-a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate în vederea luării măsurilor legale.

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Groapă imensă de gunoi, lângă Ploiești și Parcul Bucov [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -