Vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ceaţă mai ales dimineaţa în zonele joase. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade.
Şi în capitală vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, iar dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade.
Şi la munte va fi mai cald decât în mod obişnuit la această dată. Sâmbătă, cerul va fi variabil, dar ceaţa va fi frecventă, mai ales dimineaţa şi noaptea pe văi şi în depresiuni. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zona înaltă.
Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de vineri. Duminică, vremea nu se schimbă semnificativ. Va fi în continuare mai cald decât în mod normal în prima decadă a lunii noiembrie. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei dar către seară se va înnora în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali şi izolat va ploua slab. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele de sâmbătă.
Vremea se menţine în general frumoasă şi caldă în regiunile de dincolo de Carpaţi. Chiar dacă în cursul nopţii a mai plouat pe ici pe colo, ziua norii si ploile lasă loc soarelui. La amiază vor fi valori termice peste 15 grade cu cele mai mari, 19 grade, la Timişoara şi Reşiţa dar în depresiunile intramontane pot fi şi 12-13 grade.
În sud, în afară de ceaţă şi nori josi stratiformi în zonele joase dimineaţa, în restul zilei vremea va fi în general frumoasă şi temperatura va urca repede până la 20-21 de grade, 22 la Alexandria şi Giurgiu.
În Dobrogea, vremea nu se schimbă semnificativ: câţiva nori pe cer fără nici urmă de ploaie, şi valori termice de început de octombrie: 20 de grade la Tulcea, 21 la Medgidia şi 19 la Constanţa.
Moldova nu face excepţie. Şi aici e vreme bună în afară de câteva ore dimineaţa pe văi şi lunci când se aşteaptă ceaţă. La amiază termometrele vor arăta da la 17 grade la Suceava până la 21 de grade la Focşani.
Şi duminică este cald şi frumos. Totuşi, primele ore ale zilei vor fi afectate de ceaţă şi nori josi stratiformi în locurile joase. Valorile maximelor, mai mari decât mediile climatologice ale perioadei cu circa 5 grade, vor fi cuprinse între 15 grade în Braşov şi 21 de grade în Lunca Dunării la Giurgiu şi Călăraşi.
Şi în capitală vremea frumoasă şi caldă continuă. Dimineaţa va fi mai răcoare decât sâmbata, 6-7 grade, dar maxima de 21 de grade nu poate decât să ne bucure.
Săptămâna începe tot cu vreme in general frumoasă şi caldă, chiar puţin mai caldă decât duminică. Maximele pornesc de 18 grade in depresiuni şi în nordul Moldovei şi ajung la 23 de grade in sudvest si sud: Timisoara, Drobeta Turnu Severin, Giurgiu, Călăraşi. Catre seară, în regiunile nordvestice vin nori şi ploi, vânt şi o masă de aer mai rece, elemente ce vor da tonul vremii în următoarele zile ale săptămânii viitoare în toată ţara.
În Bucureşti nici o schimbare. Vreme în general frumoasă şi caldă cu puţină ceaţă dimineaţa şi 20 de grade maxima zilei.
sursa: realitatea.net