"Naşii" CFR din Bucureşti, Braşov, Iaşi şi Craiova au fost chemaţi la audieri, luni dimineaţă, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov. Aproximativ 70 de angajaţi ai CFR vor fi audiaţi. 22 dintre aceştia sunt angajaţi ai CFR Bucureşti.
Alţi 4 angajaţi ai CFR Suceava au fost duşi la audieri în Braşov.
Un număr de 39 de angajaţi ai CFR Călători au fost reţinuţi, luni, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, opt dintre cei reţinuţi având funcţii de inspectori.Aceştia aşteaptă să fie duse în faţa judecătorilor unde vor afla dacă vor fi arestate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procurorul Alina Popescu, persoanele audiate luni, conductori, şefi de tren şi inspectori sunt suspectate de luare şi dare de mită, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, precum şi divulgare de informaţii.
sursa: antena3.ro