- Publicitate -

Şi-a înjunghiat soţia din cauză că voia să divorţeze

Data:

cutitIeri seară, în jurul orelor 23.00, Dispeceratul Secţiei nr. 3 Poliţie Ploieşti, a fost sesizat prin S.N.U.A.U. „112” cu privire la faptul că o femeie a fost înjunghiată de un bărbat într-un parc din zona de vest a municipiului Ploieşti.

 

În baza sesizării la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 3 Ploieşti, care au găsit o femeie întinsă pe trotuar care prezenta urme de sânge. La aproximativ 25 m de locul în care se afla femeia, lucrătorii de poliţie au observat un bărbat cu un cuţit în mână, care a fugit la vederea poliţiştilor.

Bărbatul a fost somat să se oprească, însă acesta nu a ţinut cont de somaţia oamenilor legii. Unul dintre poliţişti a procedat la urmărirea acestuia. Suspectul a fost prins imediat, însă acesta îşi provocase mai multe plăgi la nivelul toracelui prin înjunghiere.

Bărbat de 60 de ani din Breaza, dat dispărut

Polițiștii sunt în alertă după ce un bărbat din Breaza, în vârstă de 60 de ani, a fost dat dispărut. Lupea Costel a părăsit...
- Publicitate -

Bărbatul a fost identificat în persoana lui M. Alexandru, de 49 de ani, din Ploieşti. Din primele cercetări ale poliţiştilor a rezultat că acesta şi-a înjunghiat soţia, pe M. Cristina, de 39 de ani, din Ploieşti, întrucât urmau să divorţeze.

Cele două persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti. Ulterior, medicul legist a concluzionat că viaţa celor doi a fost pusă în pericol.

A fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

- Publicitate -

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor calificat.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Caffe Milano: Povestea înghețatei italienești din Ploiești

În centrul Ploieștiului, de zece ani de zile, funcționează...

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...
- Publicitate -

Exclusiv

Ce face Centrul Județean de Cultură Prahova pentru prahoveni

Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”, recent...

Am găsit materiale de construcții de calitate la 2 km de Ploiești

Știți vorba care este secretul unei căsnicii? ”Da, draga...

Scrisoarea mamei unui elev care dă BAC-ul: ”Schimbați ceva!”

Observatorul Prahovean publică scrisoarea deschisă a unei cititoare pentru...

Sisteme fotovoltaice performante cu garanția ARTSANI

În doar câteva luni de la înființare, ARTSANI Energy...

Câte culturi au fost calamitate de grindină în 2024

Sistemul Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor este un...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Povești care inspiră, la Bizz.Club Ploiești. Cine le spune

Luni, 16 iunie, la Casa Timiș, va avea loc...

Primul meci din Campionatul European U19 pe Ilie Oană

Astăzi are loc primul meci în cadrul Campionatului European...

Când începe programul Rabla Auto 2025

Administraţia Fondului pentru Mediu va demara, începând cu data...

Festival inedit de șah la Ploiești, pe Bulevardul castanilor

Primăria Ploiești, în parteneriat cu Federația Română de Șah...

Petrolul Ploiești a adus un nou atacant la echipă

Petrolul Ploiești a adus la echipă încă un atacant,...
- Publicitate -

Emisiuni

Se scumpește energia electrică! Facturi duble după 1 iulie

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...

Șahul ca lecție de viață: povestea care inspiră

Constantin Țurlea, antrenor și organizator de concursuri de șah,...

Cine sunt prahovenii plătiți pentru ședințe și comisii

Jurnaliștii Marius Nica și Claudiu Vasilescu au dezbătut în...
- Publicitate -

Vox Publica

Nu pensiile speciale sunt cea mai mare problemă a bugetului

Înainte de a vă inflama din cauza titlului, vă...

România? Mai așteaptă, avem ședință

România nu e în criză politică. E într-un vid...

De ce să plătim tot noi, fraierii, jaful PSD-PNL?

După ce au aruncat țara în abisul deficitului bugetar,...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Controale la comercianți și transportatori de lemn

Polițiștii continuă controalele la comercianții și transportatorii de lemn,...

Bărbat de 60 de ani din Breaza, dat dispărut

Polițiștii sunt în alertă după ce un bărbat din...

Compania CFR ar putea opri traficul de călători

Compania națională de transport de călători CFR Călători ar...

Șoferi depistați beți la volan pe drumurile din Prahova

Deși controalele în trafic sunt zilnice pe toate tipurile...
- Publicitate -

Șase bărbați reținuți după un scandal la Zilele Blejoiului

Șase bărbați au fost reținuți de polițiști pentru tulburarea...

Accident în zona Bereasca din Ploiești

Accidentul rutier s-a produs, vineri după-amiază, în zona Bereasca...

Persoană cu handicap, scoasă la cerșit în Ploiești

O persoană în vârstă de 54 de ani este...

Vlad Oprea rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile

Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, (PNL) rămâne în arest...