Poliţiştii Secţiei Rurale nr. 11 Valea Călugărească au identificat ieri un minor în vârstă de 15 ani, din localitatea Seciu, suspectat de comiterea mai multor furturi de cabluri electrice.
Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că minorul mai este suspectat şi de furtul unui transformator electric de la o sondă situată raza comunei Plopu, faptele fiind comise în ultimele două luni ale acestui an. Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a minorului, după efectuarea expertizei neurposhiatrice materialul probator urmând a fi înaintat unităţii de parchet cu propunere procedurală.