Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Buzău şi Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţerii de poliţie din cadrul B.C.C.O. Ploieşti au efectuat, în această dimineaţă, un număr de 36 de percheziţii la sediile unor societăţi comerciale din judeţele Buzău, Ilfov, Vrancea, Brăila şi municipiul Bucureşti, vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 19 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani.
Liderii grupării vizate de oamenii legii sunt membri ai clanului “MARIN“, de origine din comuna Buzescu, judeţul Teleorman, stabiliţi de circa 2 ani în municipiul Buzău. Sub coordonarea acestora, membrii grupării au utilizat un număr de 17 de societăţi comerciale pentru a obţine beneficii financiare substanţiale prin crearea de circuite comerciale si financiare fictive privind metale feroase şi neferoase, având drept scop sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat. Membrii grupării au încasat in aceasta modalitate importante sume de bani de la adevăraţii beneficiari – societăţi comerciale care, în baza facturilor fictive de achiziţii, emise de firmele de tip „fantomă” controlate de către învinuiţi, au micşorat profitul şi au virat în contul societăţilor „furnizoare peste 52.000.000 lei, în perioada 2011 – prezent. Suma reprezintă produsul infracţiunii de spălare de bani. Sumele de bani erau retrase din conturi de către membrii grupării, în numele firmelor fantomă, în baza unor acte justificative false şi predate ulterior direct, în numerar liderilor grupării. Aceştia din urmă şi-au achiziţionat cu aceşti bani terenuri, imobile de locuit şi mai multe maşini de lux, în valoare totală de circa 1.000.000 euro, iar cu diferenţa au plătit marfa achiziţionată de pe piaţa neagră. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională poate fi estimat la circa 8.000.000 lei, reprezentând impozit pe profit. Cercetările sunt efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Buzău şi B.C.C.O. Ploieşti, iar percheziţiile au fost puse în executare cu sprijinul D.C.C.O. , S.C.C.O. Vrancea, S.C.C.O. Brăila şi Grupării Mobile de Jandarmi Ploieşti. Suportul informativ a fost asigurat de către S.R.I. Bucureşti şi S.R.I. Secţia Buzău. La sediul DIICOT vor fi conduse 43 de persoane în vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor sa fie dispuse masurile legale.