Administratorul unei societăţi comerciale din Câmpina este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, întrucât în perioada 2007 – 2012, a efectuat operaţiuni economice pe care nu le-a declarat în evidenţa contabilă, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de aproximativ 100.000 lei.
Doi administratori ai unor societăţi comerciale au dosare penale întocmite pentru infracţiuni comise la Legea C.E.C.- ului.
Aceştia sunt suspectaţi că au emis mai multe file C.E.C. fără acoperire, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 150.000 lei.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului.
Administratorii a două societăţi comerciale sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Unul dintre ei este supectat că în perioada iulie 2009 – februarie 2010, a reţinut şi nu a vărsat la bugetul de stat, impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă în cuantum de aproximativ 55.000 lei.
Cel de-al doilea este suspectat că în perioada octombrie 2009 – iunie 2010, a comis acelaşi gen de infracţiune, în cazul lui, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 13.300 lei.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi, în vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului.
sursa: IJP Prahova