După un proces care a durat mai bine de trei ani, Corneliu Buzu se va reîntoarce pe funcția de director al Oficiului Județean pentru Protecția a Consumatorului Prahova. Acesta are de primit și daune de 42.000 de euro pentru că nu a fost repus în funcție.
Corneliu Buzu a fost eliberat din funcția de director al OJPC pe 1 aprilie 2009. A urmat un șir lung de procese, prin care Buzu a atacat decizia de eliberare din funcție. Pe 12 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a emis o sentință definitivă, care a fost menținută, definitiv și irevocabil, și de Înalta Curte de Casație pe 14.09.2011, prin care Buzu era repus în funcție. Dar povestea nu se oprește aici. Cum hotărârile judecătorești nu au fost puse în aplicare, Buzu a chemat în instanță, pe 20 martie 2012, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, dar și pe ministrul de la acea dată al Ministerului Economiei și Comerțului, Lucian Bote. Curtea de Apel a admis acțiunea pe 3 mai 2012 și instanța chiar i-a dat dreptate lui Buzu. Prin sentința dată, pârâții, respectiv Constantin Cerbulescu, șeful ANPC, și ministrul Economiei Lucian Bote au fost obligați să-i plătească reclamantului despăgubiri egale cu drepturile bănești de care a fost privat ca urmare a neexecutării sentinței din 12.10.2010 a Curții de Apel Ploiești, devenită irevocabilă, actualizate în funcție de rata inflației. Suplimentar, prin aceeași sentință, pârâții au fost obligați la plata unei amenzi în procent de 20% din salariul mediu brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 15.10.2011, până la data executarii efective a sentinței. Decizia Curții de Apel Ploiești a putut fi atacată cu recurs în termen de cinci zile. „A fost o chestiune de orgoliu, așa că am încercat să-mi caut dreptatea. Sancțiunea cu 20% din salariul mediu brut pe economie se aplică pentru fiecare zi de întârziere, cu data de 15 octombrie 2011. Ar trebui să primesc 21.000 de euro de la fiecare”, a susținut Buzu, care a precizat că nu a început lupta pentru că e legat de un scaun. „La Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului trebuie să revină Corneliu Buzu, pentru că există o sentință definitivă și irevocabilă în acest sens. Această sentință nu a fost pusă în aplicare până acum, fapt pentru care vom transmite și noi o adresă la ANPC”, ne-a declarat Marius Sersea, prefectul județului.