Ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova, în colaborare cu Serviciul Urmăriri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române l-au depistat în această dimineaţă pe Lorenț Curcă, în vârstă de 25 de ani, fiul interlopului ploieștean Sandu Zamfir, zis Austrianu.
În momentul depistării, Lorenț se afla pe raza municipiului Bucureşti şi se sustrăgea cercetărilor, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Lorenț Curcă a fost introdus în arestul I.P.J. Prahova în vederea continuării cercetărilor, acolo unde se află deja, de mai bine de o lună, tatăl acestuia, Austrianu, împreună cu alți doi copii de-ai săi.
Vezi AICI ce au găsit anchetatorii acasă la Austrianu la percheziția efectuată în luna decembrie, în urma căreia Sandu Zamfir, doi fii ai acestuia și un apropiat al familiei au fost arestați preventiv pentru înșelăciune, furt calificat și șantaj.
Cum ți se pare subiectul?