beuran-poza_bdae1a6bb3_05488.jpg

Medicul Mircea Beuran a fost reţinut joi, pentru 24 de ore, de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, procurorii solicitând astăzi în instanță ca acesta să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Judecătorii de drepturi și libertăți au luat însă o măsură mai blândă.

Potrivit DNA, Mircea Beuran îndeplinea la data faptei funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti.

Judecătorii au decis, vineri, ca Mircea Beuran să fie plasat în arest la domiciliu. Acesta a fost reținut, joi seara, de procurorii DNA. Anchetatorii îl acuză că ar fi luat 10.000 de euro mită.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Decizia nu este definitivă, procurorii putând să insiste ca acesta să fie dus într-un centru de arest.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Observatorul Prahovean
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg