Dispozitiile Titlului VII. „Cartea funciara” din Noul Codul civil privitoare la cazurile, conditiile, efectele si regimul inscrierilor in cartea funciara se aplica numai actelor si faptelor juridice incheiate sau, dupa caz, savarsite ori produse dupa intrarea in vigoare a Codului Civil.
Inscrierile in cartea funciara efectuate in temeiul unor acte ori fapte juridice incheiate sau, dupa caz, savarsite ori produse anterior intrarii in vigoare a Codului civil vor produce efectele prevazute de legea in vigoare la data incheierii acestor acte ori, dupa caz, la data savarsirii sau producerii acestor fapte, chiar daca aceste inscrieri sunt efectuate dupa data intrarii in vigoare a Codului civil. Pentru recunoasterea efectelor privilegiilor si a ipotecilor legale nascute pana la intrarea in vigoare a Codului civil, acestea pot fi inscrise si dupa aceasta data, fie in vechile registre de publicitate imobiliara, daca pentru imobilele grevate nu sunt deschise carti funciare noi in conditiile Legii nr. 7/1996, fie in noile carti funciare, potrivit dispozitiilor acestei din urma legi. Privilegiile speciale imobiliare, inscrise fie in vechile registre de publicitate imobiliara, fie in noile carti funciare pana la intrarea in vigoare a Codului civil sau, se convertesc de plin drept in ipoteci legale dupa expirarea unui termen de un an de la intrarea in vigoare a Codului civil sau, dupa caz, de la data inscrierii si se vor supune dispozitiilor Codului civil. De la data intrarii in vigoare a Codului civil, privilegiile speciale imobiliare prevazute in legi speciale devin ipoteci legale si vor fi supuse regimului prevazut de Codul civil pentru ipoteci legale.
Pentru respectarea principiului neretroactivitatii legii civile, cererile de inscriere, precum si actiunile in justitie, intemeiate pe dispozitiile Legii nr. 7/1996, indiferent de data introducerii lor, vor fi solutionate potrivit normelor materiale in vigoare la data incheierii actului sau, dupa caz, la data savarsirii ori producerii faptului juridic generator al dreptului supus inscrierii, cu respectarea normelor procedurale in vigoare in momentul introducerii lor.
In concluzie, prin intermediul noului Cod Civil , noi valente si recunoasteri capata elementele juridice de carte funciara.
Primul aspect important este legat de includerea aspectelor de carte funciara, reglementate in prezent de Legea 7/1996, in cuprinsul noului Cod Civil.
Totodata, ca o consecinta a acestei codificari a principiilor de carte funciara in cadrul noului Cod Civil, Legea nr. 7/1996 va suferi modificari, astfel incat sa detalieze reglementarea-cadru din noul Cod Civil.
Cum ți se pare subiectul?