Din auditarea cheltuielilor efectuate în exerciţiul bugetar al anului 2011 (martie – aprilie) pentru acţiunea “Europrahova Roma 2011”, organizată de Consiliul Judeţean Prahova, Academia din România şi Ambasada României în Italia, a rezultat că prin bugetul judeţului Prahova au fost alocate sume pentru aceasta activitate din care au fost efectuate plăţi de 506.175 lei, fără o fundamentare bazată pe existenţa unor indicatori de performanţă, a unui calcul de eficienţă sau evaluarea avantajelor pentru colectivitatea locală/judeţeană. Tot la CJ Prahova, pentru realizarea proiectului ,,Îmbunătăţirea calităţii mediului prin împădurirea unei suprafeţe de peste 29 ha de teren agricol degradat în comuna Ciorani, judeţul Prahova”, din documentele prezentate la ofertare a reieşit că se va angaja în realizarea lucrărilor un număr de 625 muncitori, fără a face însă precizarea privitoare la profesie/calificare şi fără ca reprezentanţii beneficiarului să solicite, în scopul garantării calităţii rezonabile a lucrărilor, detalii despre calificarea acestora, cat şi daca aceste persoane sunt angajaţii prestatorului, în condiţiile în care potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Teritorial de Munca Prahova, agentul economic nu a avut punct de lucru declarat în judeţul Prahova în anul 2010, iar din consultarea informaţiilor de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, a reieşit faptul că, la 31.12.2010, respectivul agent economic avea un număr mediu de 17 angajaţi.
Sursa: Curtea de Conturi Prahova
Sursa: Curtea de Conturi Prahova
Cum ți se pare subiectul?