Procurorii DNA au solicitat Primăriei Ploiești documente privind organizarea unui eveniment din 2018. Evenimentul a costat de la bugetul local aproape 200.000 de lei și a fost precedat de un scandal monstru.
Potrivit jurnalulph.ro, este vorba de Festivalul Medieval ”Târgul Domnesc”. Atunci, firma care a câștigat licitația a fost Raul Event Solution din Brașov, pentru suma de 149.700 de lei, fără TVA. Din acest buget, suma alocată promovării evenimentului a fost de 40.000 de lei, fără TVA, în condițiile în care mediatizarea festivalului a fost ca și inexistentă. Mai mult, la festival a fost promovat concertul unei trupe care nu există 🙂 VIDEO.
Licitația pentru ”Târgul Domnesc” a fost contestată de Edgar Surin, administratorul firmei Produktiv Assets SRL. Acesta a declarat atunci pentru observatorulph.ro că primarul Adrian Dobre l-a sunat să-i ceară telefoanele artiștilor cu care acesta s-a prezentat la licitație!
”Primăria Ploiești mi-a descalificat oferta, deși am cerut explicații cu privire la punctaj, fără să primesc și un răspuns. Ieri, m-a sunat personal domnul primar Dobre să-mi ceară numărul de telefon al lui Adrian Despot, deși eu aveam contract cu Vița de Vie pentru festivalul de la Ploiești. Culmea, astăzi m-a sunat Despot să-mi spună că rupe contractul cu firma mea ca să cânte, totuși, la Ploiești”, a declarat Edgar Surin.
Acuzațiile au fost respinse categoric de primarul Adrian Dobre: ”Nu am încălcat sub nicio formă legea!”.
Abia după aproape doi ani de la scandal, procurorii DNA au început, oficial, ancheta.