Controlorii Curţii de Conturi Prahova au constatat la Poliţia Locală Ploieşti următoarele abateri în domeniul achiziţiilor publice efectuate în 2010:
– în aprovizionarea cu echipament nu s-a analizat oportunitatea achiziţiei avându-se în vedere durata maximă de utilizare a acestuia, astfel că în cazul a 10 salariaţi scurtele îmblănite cu durata de utilizare de 3 ani date în folosinţă au fost returnate în depozit după 19-21 luni, fără justificare privind starea acestora, salariaţii respectivi primind echipament nou. Valoarea bunurilor casate înainte de termenul maxim de utilizare a fost estimată la 1.106,71 lei. S-a făcut echiparea cu anumite articole şi în situaţia în care salariaţii respectivi deţineau deja acele bunuri care se aflau în perioada de utilizare reglementată, exemplu fiind un grup de 16 salariaţi care au beneficiat de suplimentarea echipamentului chiar în acelaşi an sau aceeaşi lună. În 15 cazuri dotarea suplimentară s-a efectuat fără returnarea articolelor de acelaşi fel acestea fiind deţinute în continuare prin depăşirea normativului. Cheltuielile neeconomicoase efectuate în acest mod au fost estimate la 2.293,52 lei;
– au fost achiziţionate un număr de 7 telefoane mobile performante cu valori de achiziţie cuprinse intre 1.200 lei şi 1.438 lei, suma plătită fiind de 9.399,60 lei. Achiziţia s-a efectuat pe bază de referate, neînregistrate la registratura instituţiei şi nu a fost vizată pentru control financiar preventiv. Această achiziţie nu a fost oportună având în vedere sarcinile de serviciu ale persoanelor respective care nu necesită utilizarea unor telefoane cu opţiuni deosebite, instituţia beneficiind şi de telefoane obţinute gratuit de la operatorul de telefonie mobilă ca urmare a acumulării unor puncte de fidelitate.
– a fost achiziţionat un software dispecerat AVL gestionare terminale care nu a fost implementat, nefuncţionând nici la data controlului. Solicitarea de a obţine de la furnizor documentaţia necesară implementării s-a făcut ulterior achiziţiei, aceasta condiţie fiind esenţială la începerea procedurii de achiziţie publică prin introducerea în caietul de sarcini. La data controlului s-a constatat imobilizarea sumei de 106.888 lei fără perspectivă apropiată de implementare a sistemului informatic şi atingerea scopului pentru care acesta a fost achiziţionat.
– în evidenţa entităţii se regăseşte înregistrată ca investiţie în curs de execuţie reprezentând cheltuieli efectuate pentru Sistemul de monitorizare video a zonelor cu infracţionalitate ridicată în municipiul Ploieşti în perioada 2007-2008 în sumă de 53.584,82 lei. Din 2009 această investiţie a fost sistată. Plăţile care s-au făcut în perioada menţionată reprezintă contravaloarea studiului de fezabilitate, proiectului tehnic cu detalii de execuţie şi caietul de sarcini şi pentru autorizaţie de construcţie.
Cum ți se pare subiectul?