Curtea de Conturi Prahova a publicat raportul de control pe anul 2010, în care apar mai multe abateri constatate la Primăria Ploieşti. Iată câteva dintre acestea:
1) necorelarea prevederilor iniţiale ale bugetului la partea de venituri cu sumele încasate pe parcursul execuţiei bugetare
La U.A.T.M. Ploieşti nu s-au făcut modificări ale bugetului de venituri și cheltuieli pe parcursul execuției bugetare a anului 2010, pentru partea de venituri, la cap. 42.02 „Subvenții de la bugetul de stat”, aferent sumelor alocate pentru realizarea programelor derulate cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, corespunzător comunicărilor făcute de finanțator privind fondurile alocate, fiind eronat menținute valorile aprobate prin bugetul inițial, care sunt cu 15.252.957,55 lei mai mari decât sumele comunicate.
Au fost constatate abateri, cuantificate la sumă totală de 214.983 mii lei care au condus la denaturarea situaţiei patrimoniale raportată prin situaţiile financiare încheiate la 31.12.2010 după cum urmează:
2) neînregistrarea în evidenţa contabilă a unor elemente patrimoniale de natura activelor şi datoriilor
U.A.T.M. Ploieşti nu a înregistrat în evidenţa contabilă şi nu raportat prin situaţiile financiare întocmite la 31.12.2010 active fixe în sumă de 1.714.273,15 lei din care: lucrări de investiţii în sumă de 744.082,83 lei, modernizări efectuate şi recepţionate la construcţii aparţinând domeniului public şi privat aflate în exploatarea unor ordonatori terţiari în sumă de 968.450,81 lei şi active fixe obţinute din sponsorizări în sumă de 1.739,51 lei.
3) înregistrarea eronată a unor operaţiuni patrimoniale
U.A.T.M. Ploieşti a evidenţiat eronat în patrimoniul său contravaloarea blocurilor de locuinţe pentru tineri construite prin ANL, de 16.098.876 lei, ele fiind în proprietatea statului şi numai în administrarea municipiului. Includerea în patrimoniul privat al municipiului Ploieşti a activelor corporale menţionate a condus la calcularea şi înregistrarea eronată a unei amortizări de 194.336 lei care a influenţat contul de rezultat patrimonial.
4) acordarea de avansuri care nu au fost justificate şi recuperate la sfârşitul exerciţiului bugetar
Din verificarea modului în care a fost respectat graficul de execuţie în anul 2010 a Programului Naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe la U.A.T.M. Ploieşti s-a constatat că executantul lucrărilor la obiectivului ”Blocuri locuinţe sociale Cartier Libertăţii –Ansamblul 9 Mai”, nu și-a respectat obligaţiile asumate, la 31.12. 2010 înregistrând întârzieri în executare pentru lucrări în valoare de 3.619.226,92 lei (fără TVA). Pentru nerespectarea graficului de execuţie, autoritatea contractantă era îndreptăţită să solicite penalităţi contractuale, ceea ce nu s-a realizat, acestea fiind estimate la control la nivelul de 120.897,25 lei.
5) neefectuarea reevaluării tuturor elementelor patrimoniale la termenul prevăzut de lege
La U.A.T.M. Ploieşti au fost supuse operaţiunii de reevaluare active fixe ce nu aparţin entităţii, majorând nelegal capitalurile proprii cu suma de 14.061.904 lei.
Reevaluarea activelor fixe corporale a fost efectuata eronat, utilizându-se altă anexă decât cea corespunzătoare activelor fixe amortizabile ceea ce a avut ca efect calcularea şi înregistrarea unei valori rămasă de amortizat mai mare decât cea reală, iar amortizarea înregistrată a fost de asemenea majorată, abatere constatată la Poliţia Comunitară a municipiului Ploieşti.

Cum ți se pare subiectul?