etilotest_8f8be.jpg

Un prahovean de 31 de ani este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul de o persoană al cărei drept de a conduce a fost suspendat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. El s-a urcat la volan, deși i-a fost suspendat permisul pentru consum de alcool, după ce a provocat un accident rutier, fiind depistat în trafic aproape la fel de beat, după trei ore.

Comunicatul IJP Prahova:

În cursul zilei de 24 ianuarie a.c., în jurul orelor 18:30, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Orașului Băicoi s-a sesizat cu privire la producerea unui accident ușor, soldat cu pagube materiale.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Unul dintre conducătorii auto emana halenă alcoolică, în urma testării cu aparatul etilotest fiind indicată o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Același conducător auto, un bărbat de 31 de ani din comuna Cocorăștii Mislii, a fost depistat în trafic și oprit pentru control, în  aceeași zi, în jurul orelor 22:20, de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Cocorăștii Mislii.

Cu ocazia verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, acesta prezentând dovada înlocuitoare fără drept de circulație. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul de o persoană al cărei drept de a conduce a fost suspendat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg