- Publicitate -

Nimic de pierdut – CSM Ploieşti – Ştiinţa Bacău, sâmbătă, ora 18, Sala Polivalentă Plopeni

Data:

csm-hmÎn ultima etapă a turului Ligii Naţionale la handbal masculin, CSM Ploieşti primeşte  replica formaţiei Ştiinţa Bacău. Misiunea echipei ploieştene este una extrem de dificilă, din moment ce întâlneşte a doua formaţie din clasament, care a pierdut numai două meciuri până acum, cu HCM Constanţa şi cu HC Odorhei, primele două clasate din sezonul trecut.

„Ştiinţa Bacău este o echipă foarte bună, de aceea ne aşteaptă un meci extrem de dificil. La fel ca şi Universitatea Suceava, echipa din Bacău are un stil de joc foarte rapid, dar, spre deosebire de aceasta, Ştiinţa  are un lot mult mai valoros. Noi sperăm să realizăm un joc bun şi să obţinem un rezultat pozitiv pentru a doua parte a campionatului”, a declarat, înainte de partidă, antrenorul principal al ploieştenilor, Mircea Bedivan.
Pe banca tehnică a echipei Ştiinţa Bacău se află Eliodor Voica, antrenor care a fost numit, la începutul săptămânii, înlocuitorul lui Vasile Stângă la cârma primei reprezentative masculine de handbal. Acesta a anunţat, însă, că va continua să antreneze şi formaţia din Bacău, în acelaşi timp.
CSM Ploieşti încă se află în căutarea primului succes de pe teren propriu, până acum reuşind o singură remiză în sala de la Plopeni, cu CS Caraş Severin. Pentru echipa ploieşteană nu există probleme în lotul de jucători, astfel că antrenorii formaţiei pot prezenta cea mai bună formulă a grupării din acest moment.

Text: Petre Apostol

- Publicitate -

Scrisoare de mulțumire pentru medicul Marilena Avram: „Am un băiețel perfect”

Astăzi publicăm scrisoarea de mulțumire transmisă redacției noastre de către o cititoare  pentru medicul ginecolog Marilena Avram de la Maternitatea Ploiești

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Medicul nefrolog Nicoleta Cosma mi-a salvat viața”. Scrisoarea de mulțumire a unui prahovean

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Întoarcem către comunitatea prahoveană o parte dintre beneficiile noastre – Metchim Green Energy

Campania „Din Prahova pentru România” reunește cei mai de...

Vă place Târgul de Crăciun din Ploiești? Sondaj Observatorul Prahovean

Deschis pe 30 noiembrie, Târgul de Crăciun de la...

Primăria Ploiești prelungește programul de iluminat public în urma unui articol publicat de Observatorul Prahovean

După ce Observatorul Prahovean a publicat recent articolul Beznă...

Mihai Alionte, primarul din Podenii Noi și fratele acestuia au fost reținuți

Mihai Alionte, primarul comunei Podenii Noi și fratele acestuia...

O fetiță s-a electrocutat la patinoarul din centrul Ploieștiului UPDATE Reacția tatălui victimei

Un incident s-a produs, miercuri seară, pe patinoarul din...
- Publicitate -

Știri noi

Amenințare cu bombă, cu iz politic, în clubul B52 din Capitală

Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat...

Asociația Veritas pentru oameni lansează campania „Bursa pentru educație”. Alătură-te și tu!

Asociația Veritas pentru oameni, din comuna prahoveană Blejoi, nu...

Când se estimează că va fi gata centura ocolitoare Azuga – Bușteni

Lucrările la centura ocolitoare Azuga-Bușteni vor începe în luna...

Întoarcem către comunitatea prahoveană o parte dintre beneficiile noastre – Metchim Green Energy

Campania „Din Prahova pentru România” reunește cei mai de...
- Publicitate -

Emisiuni

Rezultatele alegerilor parlamentare din Prahova [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Echipa USR pentru Prahova a Elenei Lasconi [VIDEO]

În această seară, la Observatorul Prahovean LIVE au fost...

Mircea Roșca: ”Dacă îl vreți pe Ilie Bolojan premier, votați PNL!”

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Mircea Roșca, a...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce și Primăria Ploiești este vinovată de tragedia produsă pe Bulevardul Independenței

O tragedie s-a petrecut, noaptea trecută, pe Bulevardul Independenței...

Când autoritățile dorm, mor oameni! Ce trebuie făcut urgent, după un nou accident tragic în Ploiești

Accidentul teribil în care doi tineri și-au pierdut viața...

A trebuit să-mi treacă glonțul pe la ureche ca să realizez că România chiar o duce bine

„A trebuit să-mi treacă glonțul pe la ureche ca...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

- Publicitate -