Screenshot_10_697de.png

Un bărbat care a agresat sexual o femeie într-un lift din Botoșani a fost prins de polițiști. Individul a fost identificat și ridicat de polițiști de acasă, urmând a fi dus în fața unui judecător pentru emiterea mandatului de arestare.

Bărbatul de 29 de ani a primit sâmbătă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, la câteva ore după ce a agresat o femeie într-un lift din localitate.

Potrivit polițiștilor, în aceeași zi, bărbatul ar fi urmărit o femeie de 38 de ani, din municipiul Botoșani, până în liftul din scara blocului unde aceasta locuia și ar fi efectuat acte de natura sexuală în fața femeii, potrivit botosaneanul.ro.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Individul a fugit când femeia a început să țipe, dar a fost surprins de camerele de supraveghere aflate în zonă. O altă fameie a reuşit să îi facă o poză, iar fotografia a fost publicată pe o reţea de socializare, conform Observator.tv.

Au fost alertate toate echipajele de ordine publică și rutieră aflate în teren, care in urma cercetărilor și investigațiilor efectuate au stabilit identitatea autorului, acesta fiind depistat la domiciliu.

foto captura video 

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
editor
Mai multe despre autor și articolele sale
Din 2013, face parte din echipa noastră și este editor de știri pe domeniile de larg interes.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg