Ministrul de Interne susține păstrarea pensiilor speciale pentru polițiști și pompieri

0
marcel-vela-lupta-cumetrii-sistem-431586_9cd2b.jpg

marcel-vela-lupta-cumetrii-sistem-431586_9cd2b.jpg

În perioada în care populația României este extrem de iritată, opinia majorității fiind că pensiile ar trebui acordate doar pe baza contributivității, în condițiile în care oricum sunt vizate categorii cu venituri destul de mari, există opinii din fruntea structurilor care beneficiază de astfel de drepturi, care susțin că ar trebui menținute.

”Sunt câteva argumente serioase. Există riscurile la care fiecare poliţist din stradă este supus şi pe timp de pace avem poliţişti care mor la datorie, avem pompieri care au fost în situaţia de a fi răniţi, de a rămâne infirmi sau chiar au decedat. În acelaşi timp, există acest discofort al permanenţei serviciului. Adică, un poliţist este poliţist 24 de ore din 24”, a declarat Marcel Vela.

”În 2016-2017, odată cu deschiderea largă a uşilor pentru pensionarea din sistem, au plecat foarte mulţi specialişti în crimă organizată, în antidrog, în fenomentul infracţional, pentru că era mai avantajos să mergi la pensie şi să nu faci nimic şi să ai o pensie mai mare decât salariul. Atunci s-a creat un gol de câteva generaţii. Cei care au venit din urmă şi au umplut acest gol, evident că n-au avut experienţa specialiştilor., a mai spus Vela, precizând că ministerul se confruntă cu un deficit de personal.

Trebuie să recunoaştem că avem o problemă de personal. Trebuie să găsim soluţii pentru a mări personalul, fie prin trecerea agenţilor în zona ofiţerilor, cei care îndeplinesc condiţiile, prin a mări durata de pregătire a agenţilor pentru a-i profesionaliza, prin a putea aduce din zona civilă experţi. Trebuie să gândim o strategie pentru a aduce în zona MAI expertiză. Trebuie găsită o formulă legislativă pentru a-i atrage în sistem. Până acum s-au găsit formule, de către predecesorii mei, în care au fost încurajaţi să plece din sistem”, a mai completat Vela.

sursa declarații B1TV

marcel-vela-lupta-cumetrii-sistem-431586_0ba41.jpg

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău