- Publicitate -

Un ploieştean de 34 de ani a fost reţinut după ce a intrat într-o școală şi a lovit un elev de 12 ani, coleg cu fiica sa

Data:

Elev-batutIeri seară, în jurul orei 19.10, dispeceratul Secţiei 4 Poliţie Ploieşti a fost sesizat de reprezentanţii unei unităţi de învăţământ, cu privire la faptul că un elev a fost agresat de un individ necunoscut.

Cu ocazia primelor verificări efectuate de echipa operativă deplasată la faţa locului, a fost identificat şi depistat bărbatul respectiv, acesta fiind D. Nicolae, în vârstă de 34 de ani, domiciliat în Ploieşti.
Astfel, s-a stabilit că bărbatul a pătruns fără drept în incinta unităţii şcolare, bruscându-l pe agentul de pază care asigura obiectivul. Suspectul a pătruns apoi într-o sală de curs situată la parter, şi a lovit cu palma peste faţă unul dintre copiii care participau la ora de curs, după care a plecat, adresând minorului cuvinte şi expresii jignitoare.
Bărbatul declară că a recurs la acest gest ca urmare a unor divergenţe existente între fiica lui şi minorul respectiv, colegi la aceeaşi unitate de învăţământ.
Poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale a bărbatului conform prevederilor Legii 61/1991, totodată fiindu-i întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi ultraj contra bunelor moravuri.
Astăzi, suspectul  a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Acest articol este în curs de editare. Vom reveni!

De ce nu se mai deschide anul acesta patinoarul de la Parcul Municipal Vest din Ploiești

Patinoarul de la Parcul Municipal Vest din Ploiești nu...

Lecție despre cum să înveți pentru a-ți transforma pasiunea în afacere – Metchim Green Energy

Campania „Din Prahova pentru România” reunește cei mai de...

Magazinul Orient din Ploiești, locul unde poți găsi cadoul perfect de sărbători

Dacă sunteți în pană de idei pentru cadouri de...

Am fost să văd Târgul de Crăciun de la Craiova. Prețuri, impresii și imagini

Am vizitat ieri Târgul de Crăciun de la Craiova...
- Publicitate -

Știri noi

„Încalță un copil pentru iarnă”, o campanie derulată de Asociația Veritas pentru oameni

În această lună a bucuriei, iubirii și generozității, Asociația...

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, susține că singura alegere înțeleaptă este Elena Lasconi

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a transmis, joi seară, un...

Protest pro-democrația, în Piața Universității din București: „Libertate! Europa!”

Câteva mii de persoane s-au strâns, joi seară, la...

Ce se întâmplă cu angajații din sistemul medical dacă iese Georgescu președinte

Ce se întâmplă cu sistemul medical din România dacă...
- Publicitate -

Emisiuni

Rezultatele alegerilor parlamentare din Prahova [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Mircea Roșca: ”Dacă îl vreți pe Ilie Bolojan premier, votați PNL!”

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Mircea Roșca, a...

Cum își revine PNL după cutremurul de la prezidențiale? Interviu cu Bogdan Nica

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Bogdan Nica, a...
- Publicitate -

Vox Publica

Ce se întâmplă cu angajații din sistemul medical dacă iese Georgescu președinte

Ce se întâmplă cu sistemul medical din România dacă...

Vrei să-ți spun ce vrei s-auzi? Cum să nu rupi prietenii

Cât de ușor e să îți spun exact ce...

Ce se întâmplă cu românii care muncesc în străinătate dacă iese Georgescu președinte

Ce se întâmplă cu românii care muncesc în străinătate...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

- Publicitate -