În urma accidentului de muncă de vineri, înregistrat la Dumbrăvești, unde doi oameni au fost surprinși de alunecarea unuia dintre maluri în timp ce săpau la o canalizare, unul dintre ei a ajuns în stare gravă la spital. Bărbatul este în stare stabilă, dar a suferit multiple traumatisme și va avea nevoie de luni bune de repaus.
Bărbatul are 42 de ani și este originar din Teleorman. Alunecarea de teren de la locul unde erau realizate săpăturile pentru canalizare i-ar fi suprins pe ambii muncitori care erau acolo. Unul dintre ei a scăpat doar cu o sperietură, dar cel de-al doilea a rămas imobilizat, până la genunchi, în pământ.
Acesta a fost salvat de echipajele de la ISU și transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde este internat cu o serie de probleme identificate în urma investigațiilor amănunțite.
Are traumatism cranio cerebral minor, fractură de claviculă stângă, traumatism toracic partea stângă, fracturi de coaste de la C4 la C9 cu sânge acumulat în torace, fractură de bazin, fractură de sacrum.
În prezent, este internat la secția Chirurgie I, este în stare stabilă, urmează să fie, din nou, supus unor serii de radiografii și ecografii, după cum ne-a declarat dr. Violeta Tănase, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
Pentru refacere, bărbatul va avea nevoie de luni buni de repaus la pat.
Cazul de la Dumbrăvești a intrat și în atenția Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova.
Citește detalii despre demersurile ITM.
Sursa foto: ISU Prahova