Intervenții pe bandă rulantă ale salvamontiștilor de pe Valea Prahovei. Dintre acestea, cea mai gravă acțiune a fost înregistrată la Sinaia. Un copil, în vârstă de 10 ani, a suferit un accident grav, în urma căruia s-a ales cu un traumatism sever al coloanei, fiind solicitat un elicopter SMURD pentru preluarea sa.
UPDATE 17:50
Accidentul s-ar fi produs din neatenția unui schior care se pare că n-ar fi putut evita impactul și l-a accidentat pe copilul, în vârstă de 10 ani. Cel care a provocat accidentul s-a făcut nevăzut. „Era și el tinerel, n-a vrut să se întâmple asta. S-a panicat, probabil, nu știm. Au intrat pe fir polițiștii și jandarmii. Copilul cu traumatisme la cap, coloană și torace a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la București“, ne-au declarat reprezentanții Salvamont Sinaia.
În cazul în care va fi depistat, cel vinovat riscă dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Potrivit salvamontiștilor, pârtiile sunt în stare foarte bună la acest început de sezon, dar sunt, totodată, și foarte aglomerate și au fost înregistrate o mulțime de incidente.
„Am avut nouă cazuri unde a fost solicitată și Ambulanța, dar acesta cu copilul a fost cel mai grav“, ne-a spus Nae Cojanu, coordonatorul salvamontiștilor de la Sinaia.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Pentru preluarea acestuia a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD, la Cota 1400 din Sinaia, potrivit primelor informații furnizate de Salvamont Prahova.
Accidentul s-a înregistrat la schi, pe pârtiile de la Cota 2000. Salvamontiștii l-au coborât până la Cota 1400 de unde urmează să fie preluat de paramedicii de la SMURD și transportat de urgență pentru acordarea ajutorului medical specializat.
Revenim cu detalii
Foto cu caracter ilustrativ: sursa facebook Salvamont Prahova