- Publicitate -

Participare record în a şasea zi de proteste la Ploieşti

Data:

protest_ploiesti_ziua_sase Aproximativ 400 de persoane au participat aseară la un mitingul spontan de protest din centrul Ploieştiului. A fost a şasea zi la rând de proteste la Ploieşti. Numărul participanţilor a fost unul record, dacă ţinem cont de faptul că în serile anterioare au ieşit în stradă cel mult 150 de oameni.

Protestul spontan a început în jurul orei 16:00, în centrul oraşului Ploieşti, în faţa Palatului Administrativ. Mult mai organizaţi şi considerabil mai mulţi decât zilele trecute, participanţii au strigat lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu, a Guvernului, dar şi împotriva deputaţilor de Ploieşti Roberta Anastase şi Sever Voinescu – Cotoi, lideri ai PDL.Protestatarii au adus cu ei pancarte pe care scria „Şapte boi şi două vaci ne-au lăsat pe toţi săraci”, „Suntem 10 000. Ne-a numărat Roberta Anastase”, „Viermii s-au înmulţit”. Unul dintre participanţi ţinea o cruce de care era agăţată o pancartă pe care scriaŞ „Roberta şi Cotoi, ce-aţi făcut cu noi, vrem pensiile înapoi”. Printre protestatari s-au numărat mulţi membri şi simpatizanţi ai PSD, care au preferat să rămână la Ploieşti în loc să meargă la protestul organizat de USL în capitală. La începutul protestului printre participanţi şi-au făcut apariţia senatorii social-democraţi Daniel Savu şi Iulian Bădescu, însă cei doi au părăsit repede zona în care se desfăşura mitingul.Ieri a fost a şasea zi la rând în care oamenii au ieşit în stradă pentru a protesta în centrul Ploieştiului. A fost mitingul cu cea mai numeroasă participare din seria de proteste care a început sâmbătă după amiază la Ploieşti, în condiţiile în care în cele cinci zile anterioare de protest numărul participanţilor nu a depăşit 150.

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Cine sunt parlamentarii AUR, POT și SOS aleși în Prahova

În urma alegerilor de la 1 decembrie, în Parlamentul...

Beznă în Ploiești. Iluminatul public se închide prea devreme dimineața

Mai mulți cititori ne-au semnalat că programul iluminatului public...

Imagini cu Horațiu Potra, șeful mercenarilor care asigură paza lui Georgescu, adus în cătușe la IPJ Prahova

Horațiu Potra, fost membru al Legiunii Străine și șeful...
- Publicitate -

Știri noi

Shopping City Ploiești își extinde oferta cu noul magazin DAAR

Ploiești, 10 decembrie - Shopping City Ploiești anunță deschiderea...

10 decembrie 1896 – A murit Alfred Nobel, inventatorul dinamitei și inițiatorul Premiilor Nobel

Pe 10 decembrie, în 1896, a încetat din viaţă...

Se scumpesc apa caldă și căldura la Ploiești

Pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a Consiliului...

Cât va plăti Primăria Ploiești pentru organizarea Târgului de Crăciun

După ce fosta administrație a ratat organizarea sărbătorilor de...

Primarul din Crevedia, vizat de procurorii DIICOT, într-un caz de exploatare a unei persoane cu handicap, la ferma sa

Poliţiştii efectuează, marţi dimineaţa, percheziţii la Primăria din Crevedia...
- Publicitate -

Emisiuni

Rezultatele alegerilor parlamentare din Prahova [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Mircea Roșca: ”Dacă îl vreți pe Ilie Bolojan premier, votați PNL!”

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Mircea Roșca, a...

Cum își revine PNL după cutremurul de la prezidențiale? Interviu cu Bogdan Nica

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Bogdan Nica, a...
- Publicitate -

Vox Publica

Din răul cel mai mic, Elena Lasconi s-a transformat într-o mare dezamăgire

Supărată că nu a fost lăsată să piardă turul...

Doamna Cristela, o să mâncăm „an apple a day”, pentru a nu deveni constipați ca nație, sperând că vom elimina corect

Dincolo de elucubrațiile prezidențiabilului C.G., recunosc, am urmărit îndeaproape...

Ce se întâmplă cu vacanțele în străinătate dacă iese Georgescu președinte

Ne bucurăm de o libertate pe care părinții și...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

- Publicitate -