- Publicitate -

Dosare penale instrumentate de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor

Data:

Administratorul unei societăţi comerciale din Ploieşti este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, întrucât în perioada noiembrie 2010 – iunie 2011, a reţinut şi nu a virat către bugetul general consolidat al statului impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, cauzând un prejudiciu în sumă de 15.500 lei .

Doi bucureşteni sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, întrucât la data de 09.09.2008, cu ocazia încheierii unui contract de leasing financiar ce a avut ca obiect închirierea în sistem leasing a unui autoturism în valoare de 73.000 euro, au indus în eroare societatea de leasing.
După plata avansului şi a trei rate de leasing, cei doi au înstrăinat autoturismul, refuzând să achite în continuare facturile scadente, emise de societatea de leasing.

Împreună cu reprezentanţi ai Garzii Financiare Prahova, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului şi M.D.R.P. au fost efectuate două controale economice ce au vizat locuri de cazare din Buşteni şi Azuga.

- Publicitate -

Cu ocazia controlului efectuat, la unitatea de cazare din Buşteni au fost depistate opt persoane pentru care erau încheiat contracte ce au ca obiect cazarea în regim familial şi pensiune completă. Structura în care se desfăşoară activitatea

de cazare nu este clasificată, fapt pentru care societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu amendă în sumă de 40.000 lei.
Totodată, societatea comercială a fost sancţionată contravenţional pentru lipsa Registrului Unic de Control, lipsa Autorizaţiei de Funcţionare şi lipsa Firmei conform prevederilor Legii 252/2003, cu suma totală de 10.500 lei.
Cercetările sunt continuate, existând suspiciuni de comitere a infracţiunii de evaziune fiscală.
•    

La unitatea de cazare din Azuga, cu obiect de activitate cazare şi alimentaţie publică, s-a constatat că Registrul Jurnal de Încasări şi Plăţi nu mai are operate menţiuni din data de 01.07.2011, deşi din conţinutul documentelor fiscale controlate rezultă că au fost realizate totuşi încasari în perioada Noiembrie 2011- Ianuarie 2012.
În consecinţă, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 3.500 lei.

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Mitul betonului care nu poate fi turnat pe timp friguros. Există soluții!

”Da, betonul poate fi turnat pe timp friguros, dar...

Veți merge la vot la turul al doilea al alegerilor prezidențiale? Sondaj Observatorul Prahovean

Observatorul Prahovean vă invită să participați la un nou...

Acest articol este în curs de editare. Vom reveni!

De ce nu se mai deschide anul acesta patinoarul de la Parcul Municipal Vest din Ploiești

Patinoarul de la Parcul Municipal Vest din Ploiești nu...

Lecție despre cum să înveți pentru a-ți transforma pasiunea în afacere – Metchim Green Energy

Campania „Din Prahova pentru România” reunește cei mai de...
- Publicitate -

Știri noi

ANM a anunțat cum va fi vremea în decembrie și primele zile ale lui ianuarie

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, 6 decembrie,...

Cum se va desfășura examenul de Bac în 2025. Perioadele de înscrieri și probe

În perioada 16-20 decembrie, elevii de clasa a XII-a...

Incendiu la un vagon dezafectat din Ploiești. Focul a fost stins (VIDEO)

Un vagon dezafectat, de pe strada Depoului, din Ploiești,...

Percheziții, sâmbătă dimineață, în București și Ilfov, la liderii neolegionari

Percheziții, sâmbătă dimineaţă, în municipiul Bucureşti şi în judeţul...
- Publicitate -

Emisiuni

Rezultatele alegerilor parlamentare din Prahova [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Mircea Roșca: ”Dacă îl vreți pe Ilie Bolojan premier, votați PNL!”

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Mircea Roșca, a...

Cum își revine PNL după cutremurul de la prezidențiale? Interviu cu Bogdan Nica

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Bogdan Nica, a...
- Publicitate -

Vox Publica

Doamna Cristela, o să mâncăm „an apple a day”, pentru a nu deveni constipați ca nație, sperând că vom elimina corect

Dincolo de elucubrațiile prezidențiabilului C.G., recunosc, am urmărit îndeaproape...

Ce se întâmplă cu vacanțele în străinătate dacă iese Georgescu președinte

Ne bucurăm de o libertate pe care părinții și...

Ce se întâmplă cu angajații din sistemul medical dacă iese Georgescu președinte

Ce se întâmplă cu sistemul medical din România dacă...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

ANM a anunțat cum va fi vremea în decembrie și primele zile ale lui ianuarie

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, 6 decembrie,...

Incendiu la un vagon dezafectat din Ploiești. Focul a fost stins (VIDEO)

Un vagon dezafectat, de pe strada Depoului, din Ploiești,...

Percheziții, sâmbătă dimineață, în București și Ilfov, la liderii neolegionari

Percheziții, sâmbătă dimineaţă, în municipiul Bucureşti şi în judeţul...
- Publicitate -

Cum te poți distra în acest weekend la Ploiești și în restul județului

Weekendul 7- 8 decembrie  aduce la Ploiești, dar și...

CCR motivează decizia de anulare a alegerilor: „Procesul electoral a fost viciat”

„Caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin...

Primele declarații ale lui Călin Georgescu după anularea alegerilor: „Voi face plângere la ÎCCJ”

Călin Georgescu, candidatul independent la alegerile prezidențiale, intrat în...

Anularea alegerilor prezidențiale din România, în atenția presei internaționale

Presa internaţională a avut ca primă știre, în jurnalele...