Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Câmpina au organizat ieri o acţiune în zona D.N. 1, în vederea depistării persoanelor care practică prostituţia. Astfel, au fost depistate două tinere în vârstă de 21 şi 25 de ani, care acostau bărbaţi în vederea întreţinerii de relaţii sexuale contra unor sume de bani. Una dintre tinere a fost surprinsă în flagrant în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un client, motiv pentru care acesteia i-a fost întocmit dosar penal.
În cazul celei de-a doua tinere a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 500 lei, totodată fiind confiscată suma de 20 de lei, provenită din practicarea prostituţiei.
Cum ți se pare subiectul?