hoti-pe-balcon_dd646.jpg

Mai mulți ploieșteni, care locuiesc la parterul blocurilor din diverse cartiere, au reclamat la Poliție, peste vară, furtul mai multor bunuri, precum aparatură electronică sau bijuterii, dar și sume maride bani. Astăzi, polițiștii au descins la mai multe adrese ale suspecților din comuna  I.L. Caragiale, județul Dâmbovița, de unde au ridicat mai multe probe ale activității infracționale.

UPDATE 17:48

În urma perchezițiilor, doi bărbați în vârstă de 44 de ani, respectiv 42 de ani au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Comunicatul IJP Prahova:

În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au efectuat cinci percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de furt calificat. Descinderile au avut loc pe raza comunei I.L. Caragiale, județul Dâmbovița. Două mandate de aducere au fost puse în executare.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada aprilie-septembrie a.c., persoanele bănuite ar fi pătruns prin escaladare, pe timpul nopții, în mai multe apartamente situate la parterul unor blocuri de pe raza municipiului Ploiești, de unde ar fi sustras mai multe bunuri și obiecte de valoare (bani, bijuterii și aparatură electronică).

De la locațiile vizate, polițiștii au ridicat mai multe bunuri susceptibile a proveni din activitatea infracțională, cum ar fi: bijuterii, aparatură electronică, înscrisuri).

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională se ridică la 30.000 lei.

Două persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.

La percheziții au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab” Ploiești.

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Mihai Popescu
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg