La data de 21.12.2011, ora 18, poliţiştii Secţiei 4 Ploieşti au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Vintileanca din Ploieşti, mai mulţi tineri care se deplasau cu un autoturism, au fost opriţi de catre un bărbat care avea in mâna un cuţit, cu care i-a ameninţat pe aceştia. Ocupanţii autoturismului au coborat din maşină iar bărbatul respectiv a sustras autoturismul plecând cu acesta într-o direcţie necunoscută.
În baza sesizării, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă formată din lucrători din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie care au efectuat primele cercetări, verificări şi investigaţii în urma cărora a fost depistat principalul suspect în persoana lui D. Fane, domiciliat in Ploieşti.
Au fost efectuate investigaţii în zona producerii incidentului, pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt, iar în curtea locuinţei lui D. Fane a fost depistat autoturismul in cauză.
S-au întocmit acte premergatoare în vederea începerii urmăririi penale împotriva lui D. Fane.
Pe numele acestuia a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.
Cum ți se pare subiectul?