Consiliul Local Ploiești a respins ieri propunerea de acordare, din bugetul local, a 200.000 de lei pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului.
Motivul? Consilierul local liberal Florin Sicoe a susținut că nu ar avea nimic împotrivă dacă banii ar ajunge la mănăstirile din Bucovina, la Biserica Sf. Vineri din Ploiești ori la copiii de la Valea Plopului, însă nu va fi de acord cu proiectul aflat pe ordinea de zi, pentru că în opinia arhitecților este o „nereușită arhitectonică”, o „megalomanie”. Colegul său, Costel Horghidan a susținut că banii ar trebui să ajungă la Catedrala din Ploiești, unde nu au fost finalizate lucrările. |ntr-un final, proiectul nu a fost aprobat.
Catedrala Mântuirii Neamului se dorește a fi cel mai mare lăcaș ortodox din România. Amplasată în curtea Palatului Parlamentului, proiectul construcției prevede ca edificiul să fie înalt cât un bloc cu 25 de etaje, urmând să depășească, în înălțime Casa Poporului. Capacitatea viitoarei catedrale din București va fi de 5000 de pelerini, estimându-se că edificiul va rezista cel puțin 1000 de ani.
Cum ți se pare subiectul?