urlea_6f860.jpg
Carpații sunt mai săraci cu încă o cabană care a ars în această săptămână. Este vorba despre legendara Urlea din Făgăraș care a fost mistuită de flăcări în noaptea de miercuri spre joi.

Cabana are o istorie de aproape 100 de ani, iar în ultima perioadă ajunsese într-o stare avansată de degradare.

Construcția și o anexă a acesteia au ars din temelii, iar focul ar fi fost pus intenționat, spun membrii ONG-ului care demaraseră un proiect pentru reconstruirea ei, considerând că este un act de vandalism. Pădurarul din zonă ar fi văzut incendiul, dar nu ar fi intervenit pentru stingerea lui, deși exista pericolul ca focul să se extindă pe munte, scrie www.bunaziuafagaras.ro 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Dezastrul a fost descoperit joi dimineață de către membrii Asociației Poveștile Carpaților, în timp ce urcau cu specialiștii pentru a preleva probe de teren pentru studiul geotehnic necesar demarării proiectului tehnic de refacere a cabanei.

„Noi am urcat să luăm niște mostre, pentru a stabili care va fi soluția finală pentru fundație. Când am ajuns acolo am rămas pur și simplu uimiți, totul era ars. Ne-am întâlnit pe drum și cu pădurarul din zonă, de la care am înțeles că de aseară se vedea focul și ei au urcat abia la 6 dimineața să vadă ce și cum. Noi când am ajuns acolo era deja arsă, era stins cam tot focarul, doar mai mocnea și ieșea puțin fum. Doar fundația a mai rămas. Și cabana de jos e arsă, ambele. (…) Acolo se putea întâmpla o nenorocire pentru că, dacă bătea vântul mai tare, ardea toată coasta aia, deci se putea fi și mai grav. Au ars inclusiv lucrurile mele care erau în mansardă. Am discutat cu șeful de la Poliția din Lisa, urmează să dau o declarație acolo și să fac o plângere. ”, a declarat Bogdan Mihalache, unul dintre membrii asociației, pentru www.bunaziuafagaras.ro 

Construită între 1926 și 1927, cabana a fost abandonată de toți proprietarii, deși este un simbol în istoria turismului montan. Asociația Poveștile Carpaților a cumpărat-o vara trecută, pentru a o readuce la viață. Lucrările ar fi trebuit să înceapă în primăvara următoare, acum, însă, proiectul este dat peste cap și va întârzia cel puțin un an.

„Desi cabana Urlea se afla de atația ani în stare de degradare, intenția noastră privind refacerea ei era de a păstra ce putea fi păstrat din această filă de istorie.

Cu toate acestea, noi suntem încrezători că va veni și ziua în care vom redeschide împreună entru toți iubitorii de munte legendara cabană Urlea.

Rugăm pe această cale pe toți cei care au fost în ultimile zile în zonă și ne pot da informații legate de acest incident să ne contacteze aici sau pe privat sau pe adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.", au scris membrii Asociației Poveștile Carpaților pe pagina lor de facebook.

Sursa foto: facebook Asociația Poveștile Carpaților

urlea_be72a.jpg

Cabana înainte de a arde și modul în care ar fi urmat să arate după reabilitare

urlea_inainte_de_foc_58dcb.jpg

proiect_ad0a6.jpg

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

harold.jpg

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg