Fostul premier Adrian Năstase, în prezent deputat de Mizil, a fost achitat, astăzi, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru faptele de corupţie imputate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. De asemenea, au fost achitaţi şi Ioan Melinescu şi Ristea Priboi, pentru complicitate la fapte de corupţie. ICCJ l-a achitat pe Adrian Năstase pentru fapta de dare de mită, invocând articolul 11, punctul 2, litera a din Codul de procedură penală, raportat la articolul 10, litera d, respectiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Şi Ioan Melinescu a fost achitat pentru divulgare de informaţii şi pentru dare de mită, pentru acelaşi temei în baza căruia a fost absolvit şi Adrian Năstase. Hotărârea din acest proces este prima din cele trei cazuri deferite justiţiei de către DNA în care este acuzat Adrian Năstase, fost prim-ministru şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Adrian Năstase a fost trimis în judecată de către DNA pentru dare de mită, Ioan Melinescu, preşedinte al ONPCSB între anii 2001-2004, pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită şi divulgare de informaţii, iar Ristea Priboi, consilier al fostului prim-ministru, fost deputat în perioada 2000-2004, pentru complicitate la luare de mită şi la dare de mită.
Cazul Mătuşa Tamara a făcut obiectul unui dosar instrumentat de ONPCSB încă din 1999, dar acest dosar este posibil să fi fost distrus, declarau atunci surse apropiate anchetei. Potrivit surselor citate, dosarul ar fi dispărut după schimbarea puterii politice, după alegerile generale din anul 2000. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu acel dosar. Cert este că a existat, iar acum nu mai este, afirmau sursele citate.
Aceleaşi surse spuneau că procurorii au cerut reprezentanţilor Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, să iniţieze de urgenţă o anchetă, pentru a stabili circumstanţele în care a dispărut dosarul Mătuşa Tamara.
În 13 martie 2006, preşedintele de atunci al PSD, Mircea Geoană, îi cerea lui Adrian Năstase, în cadrul unei şedinţe a liderilor social-democraţi la care a participat şi Năstase, să facă un gest de demnitate şi de curaj şi să îşi dea demisia atât din funcţia de preşedinte executiv al PSD, cât şi din cea de preşedinte al Camerei.
În replică, Adrian Năstase susţinea că nu există nicio raţiune pentru a-şi da demisia din această funcţie şi a adăugat că prezumţia de nevinovăţie trebuie să funcţioneze şi în cazul Parlamentului
Sursa:Mediafax.ro
Cum ți se pare subiectul?