Inconștiență pe șoselele din Prahova. Mai mulți șoferi au fost depistați de polițiștii serviciului rutier beți la volan, sau fără a poseda permis de conducere. Conducătorii auto vinovați s-au ales cu dosare penale.
Comunicatul IJP Prahova
Vineri, 06 septembrie a.c., polițiștii din Sinaia au depistat pe DN1, pe raza stațiunii, un ansamblu de vehicule (TIR), condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Brașov, care avea o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. La solicitarea polițiștilor, conducătorul auto a refuzat să fie condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Mai mult, polițiștii au stabilit că bărbatul avea permisul de conducere anulat.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru refuzul sau sustragerea conducătorului unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive precum și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de
conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat.
Sâmbătă, 7 septembrie a.c., doi conducători auto au fost depistați circulând pe raza localităților Florești și Bușteni, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,62 mg/l și respectiv 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei doi bărbați s-au ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Duminică, polițiștii au mai întocmit două dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului, pe numele a doi conducători auto depistați la volan, în Ploiești și Târgșoru-Vechi, cu o alcoolemie de 0,45 mg/l și respectiv 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În noaptea de 06/07 septembrie a.c., un echipaj de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Florești au depistat un conducător auto care circula pe raza comunei Filipeștii de Târg, la volanul unui autoturism neînmatriculat. Bărbatul este cercetat penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Sâmbătă seara, pe raza municipiului Câmpina, polițiștii au depistat un conducător auto care emena halenă alcoolică. Întrucât a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta a fost condus la spital, unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru refuz de recoltare probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot sâmbătă, în jurul orelor 18:00, pe raza comunei Gura Vitioarei, polițiștii au depistat un bărbat de 30 de ani, care conducea un autoturism, deși nu poseda permis de conducere. În cauză, s-a deschis un dosar penal pentru conducere fără permis.
Duminică, pe raza localității Comarni, polițiștii au depistat un bărbat de 43 de ani din Comarnic, care conducea un ATV neînmatriculat. Bărbatul este cercetat penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Duminică seara, pe raza comunei Provița de Jos, polițiștii au depistat un tânăr de 22 de ani, din Câmpina, care conducea un autoturism deși nu poseda permis de conducere. În urma verificărilor, polițiștii au stabili faptul că autoturismul îi fusese încredințat de către tatăl său, care cunoștea faptul că acesta nu deține permis de conducere.
Cei doi sunt cercetați penal pentru conducere fără permis, în cazul fiului, și pentru încredințarea unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că nu deține permis de conducere, în cazul tatălui.
sursa foto: cugetliber.ro